INVESTIGATII

TRANSFUGII. Ep3. Maestrul salturilor din partid sau eminența cenușie de la Bălți

Vladimir Vitiuc are un bogat palmares și chiar este maestru în sportul politic la disciplina sărituri din partid. Cariera de deputat și-a început-o în 2005 atunci când PCRM-ul lui Voronin și-a reconfirmat simpatiile oamenilor, pentru a doua oara consecutiv. 

Totuși, nu a vrut să moară, politic vorbind, alături de PCRM și a efectuat primul salt de milioane spre PD-ul procurat de Plahotniuc de la Diacov. Deci a făcut parte din cea mai odioasă formațiune politică. Formațiune care i-a oferit protecție și l-a făcut, în jargonul urmașilor lui Țuțu, un fel de smotreașcii de la partid pe capitala nordului. Acest lucru nu era cum să nu-i convină atâta timp cât el avea conexiuni și interese majore acolo.

INTERESE LA BĂLȚI

Vitiuc Vladimir este autorul mai multor proiecte de legi, inclusiv proiectul de lege privind declararea voluntară și stimularea fiscală, criticat de opoziție și de societatea civilă ca unul care încurajează indisciplina fiscală și urmărește legalizarea veniturilor dobândite ilicit. La fel, este cunoscut faptul, că Vitiuc Vladimir este președinte a Asociației Obștească de KICKBOXING și MUAY THAI, mun. Bălți, Asociația Obștească „Academia de handbal V.N. Taucci”, mun. Bălți, asociat la ÎM „SOLAR ENGINEERING” cu adresa juridică în mun. Bălți, str. Dovator 86 și asociat la SRL „AURANT” cu adresa juridică în mun. Bălți, str. F. Dostoevschi 2, cu genul de activitate, comerțul cu amănuntul a produselor alimentare. 

Vitiuc Vladimir, neoficial, în comun cu Șundeacov Zahar din Bălți, dispune de o întreprindere cu denumirea SRL „AMPARICOM”, cu genul de activitate, achiziționarea și comercializarea produselor agricole. Oamenii legii spun că întreprinderea aduce venituri destul de mari, iar Vitiuc ar fi acela care protejează afacerea și îi facilitează activitatea.

Legătura strânsă dintre, să le zicem partenerii de interese, poate fi demonstrată și de faptul că în 2012, Șundeacov a procurat de la Vitiuc Vladimir Serghei o vilă aflată pe terenul aferent a s. Singureni, r. Râșcani. Gurile rele spun că vila ar fi costat 70.000 euro, dar în documentele de vânzare cumpărare, ultimul ar declarat suma de 78000 lei.

O altă afacere pe care ar proteja-o Vitiuc, spun sursele noastre de la Bălți, este cea a bunului său prieten – Balan Anatolie. Ultimul este director al ÎI „BINNA BALAN” cu adresa juridică în mun. Bălți, str. Bulgară 21, (piața comercială) cu genul de activitate: comercializarea produselor alimentare. Se pare că și din această afacere bugetul familiei Vitiuc nu are cum să sufere. Din contra…

Apropos, de familie, sora lui Vitiuc Vladimir, Petruc Ala, împreună cu soțul Petruc Serghei, dispun prin intermediul SRL „ASEVIA”, din mun. Bălți, de o rețea de magazine alimentare. Din nou nimic în minus. Doar în plus. Protecție sau relații dintre frați – decideți voi. 

Nepotul lui Vitiuc – Vitiuc Igor este șef de secție la SA „FLOAREA SOARELUI” din Bălți. Colegii săi de serviciu spun că moșul și-a angajat personal nepotul acolo prin intermediul lui Vaja Jhashi, Președinte la ”TRANS-OIL”.

Ca să fie clar ce are prietenul la cataramă a lui Plahotniuc, Vaja, cu SA „FLOAREA SOARELUI”, trebuie să menționăm că întreprinderea din Bălți Achiziționează produse agricole (semințe de floarea soarelui), din care ulterior se produce ulei rafinat și ulterior întreprinderea TRANS-OIL, exportă producția finită. Potrivit materialelor în posesia cărora am intrat, Vitiuc ar avea dividende neoficiale din aceste tranzacții, iar nepotul este cel care deține accesul la toate cifrele – un fel de controlor.

DOSAR PENAL

Pe final, trebuie să menționăm că la data de 16.06.2020, în privința lui Vitiuc Vladimir, care obișnuiește să se deplaseze ba cu un Mercedes GLK 280 ba cu un E220, de către oficiul teritorial Bălți al CNA este pornit un proces penal, în cadrul căruia se examinează acțiunile ultimului sub aspect de corupere pasivă. Are sau nu acest proces legătură cu interesele sale din Bălți, rămâne de văzut. Vom fi cu ochii pe el. Ca și pe restul transfugilor… 

VA URMA

You May Also Like